Bugetul de stat a fost jefuit de 4 milioane de lei prin intermediul sistemului judecătoresc din Republica Moldova. Alarma este dată de avocatul Andrei Năstase, care a adresat un memoriu în acest sens procurorului general Corneliu Gurin.
Potrivit lui Năstase, schema de devalizare a bugetului de stat a fost pusă în aplicare începând din septembrie 2009 prin inițierea de către un avocat din Republica Moldova „a unei acțiuni civile dubioase”, îndreptată împotriva unei persoane juridice nerezidente din Letonia, pretenţiile de 46.718 dolari SUA şi 114.219 euro vizând prestarea unor servicii de reprezentare şi asistență juridică.
Contrar competenței jurisdicționale, cererea este adresată Judecătoriei Botanica, fiind preluată și examinată chiar de către președintele acesteia, promovat ulterior ca judecător la CSJ, Președintele Asociației Judecătorilor, Ion Druță. Acesta a admis integral acţiunea controversatului avocat şi prieten, potrivit presei.
Ulterior, printr-o decizie a Curţii de Apel Chişinău, hotărârea emisă de Ion Druţă a fost casată şi pricina restituită la rejudecare. Controversatul reclamant renunţă însă la căile legale naționale şi în aceeași zi se adresează la CEDO cu o plângere împotriva R. Moldova.
Ulterior, este demarată procedura de conciliere şi sub acest pretext Agentul Guvernamental solicită Curţii Supreme de Justiţie revizuirea hotărârilor judecătoreşti.
Cu votul a doar trei judecători din cinci, inclusiv votul decisiv al lui Ion Druţă, judecătorul examinator în primă instanță, recent promovat la insistenţa şi cu concursul lui Mihai Poalelungi la CSJau fost revizuite actele judecătoreşti din dosar, iar datoriile de peste patru milioane de lei, reale sau fictive, ale unui agent economic din Letonia au fost puse în mod criminal în sarcina bugetului de stat.
Cititi mai mult: http://jurnal.md/ro/news/memoriu-bugetul-jefuit-de-4-mil-de-lei-prin-intermediul-justi-iei-1178508/