spot_img
19.4 C
Vaslui
28-iun.-2024
spot_img

INTERVIU cu primarul Galaţiului, Marius Stan: „În final, toate GARAJELE vor fi LA PĂMÂNT”

- Advertisement -

Demolarea garajelor, iniţiată de primarul Marius Stan, a constituit unul dintre cele mai fierbinţi subiecte de dispută pentru gălăţeni. Unii îl acuză că sunt probleme mai importante de rezolvat în Galaţi, alţii cer vehement continuarea demolării pentru a face loc restructurării urbane, iar cei din urmă îi reproşează situaţia din Complex Ancora, unde, în loc de parcare şi spaţiu de socializare, avem ruine şi garajele. Tocmai de aceea, am încercat să aflăm ce planuri are primarul Marius Stan în privinţa garajelor, dacă va continua demolarea, unde, ce va pune în loc şi mai ales dacă se va ţine de cuvânt şi nu va mai prelungi pentru 2015 contractele pentru garaje.

– Domnule primar, câte garaje aţi demolat până acum şi câte au mai rămas în picioare?
– În total avem 6.516 contracte active pentru garaje, dar pe lângă acestea mai sunt cel puţin încă jumătate pentru care nimeni nu plăteşte nimic. Noi avem o evidenţă de peste 9.000 de garaje, însumând ca suprafaţă peste 20 de hectare de teren în intravilan. Şi aici am luat în evidenţă doar bateriile de garaje de minim zece, pe cele care sunt mai răsfirate şi mai puţine nu le-am luat în calcul. Deci suprafaţa ocupată de aceste construcţii este mult mai mare! Şi noi, aşa prin voia lui Dumnezeu, suntem între trei ape, nu avem unde să ne dezvoltăm. Noi ne plângem că nu ne putem extinde, dar în interior avem zeci de hectare întregi ocupate de construcţii care nu au nici un rol.

Până acum am desfiinţat 223 de garaje, iar 93 sunt în curs de demolare. Foarte puţine, dar asta pentru că vrem să facem pe zona respectivă restructurare urbană. Vrem să punem ceva în loc, nu doar pur şi simplu să demolăm. Dacă e să ne apucăm să le demolăm, în câteva luni de zile am demolat tot, şi o să arătăm mai ceva decât Kosovo.

– Demolaţi garajele din Micro 17. Ce veţi face în locul lor?
– O parcare şi un loc de joacă. A fost o solicitare expresă a cetăţenilor. Eram acolo şi au venit la mine nişte cetăţeni să-mi spună: «Domnul primar, copiii noştri se joacă pe rampa destinată persoanelor cu handicap de la magazinul Vodafone? Nu credeţi că ar trebui să aibă un loc de joacă?». Atunci am identificat acea zonă şi vom demola 93 de garaje ca să facem loc de joacă şi parcare.

– Când va fi gata primul proiect de restructurare urbană prin demolarea garajelor din Micro 19?
– În aprilie 2015, conform contractului, dar eu zic că aducem mai devreme termenul final, că iarna nu se anunţă a fi foarte – foarte grea. Acolo facem ceea ce era absolut necesar pentru o agora cu două şcoli generale, un liceu, două grădiniţe, plus biserică: un loc de joacă decent, un părculeţ şi parcare pentru cei care au avut maşinile în garaje.

– Ce se întâmplă cu garajele din Ancora?

Cititi mai mult: http://www.viata-libera.ro/politica-administratie/59689-galati-viata-libera-cotidian-politic-administratie-interviu-cu-primarul-galatiului-marius-stan-in-final-toate-garajele-vor-fi-la-pamant

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.