spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Un rom din Suceava, cercetat într-o amplă reţea de fraude cu materiale de construcţii prin firme offshore din Cipru

- Advertisement -

Un rom din judeţul Suceava este implicat într-o amplă reţea de fraude cu materiale de construcţii, afaceri care implicau tranzacţii şi prin firme offshore din Cipru. Mugurel Stănescu, care locuieşte pe raza comunei Forăşti, dar ale cărui afaceri se derulează pe teritoriul comunei Fântâna Mare, a fost ridicat luni dimineaţă după o percheziţie domiciliară pe care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Craiova au efectuat-o la locuinţa din Boura.

După audieri la sediul DIICOT Craiova, Stănescu a fost lăsat să plece acasă, împotriva sa fiind luată măsura controlului judiciar.

Potrivit anchetatorilor, „în perioada octombrie 2011 – noiembrie 2012, membrii grupării formate din 14 persoane au creat mai multe circuite economico-financiare fictive privind livrări și achiziții intracomunitare de materiale de construcții, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu peste 9.200.000 de lei (aproximativ 2.100.000 de euro – n.r.)“.

Procurorii craioveni spun că suspecții s-au folosit de o societate offshore cu sediul în Cipru, precum și de mai multe societăţi comerciale deschise pe teritoriul României și interpuse în circuitul economico-financiar pentru a acumula toate obligaţiile fiscale către stat, scopul fiind însuşirea unor importante sume de bani şi prejudicierea bugetului consolidat al statului.

„Societățile comerciale folosite în acest scop nu aveau patrimoniu, nici salariați, nici spații de depozitare, iar perioada de funcționare era de scurtă durată. Cu toate acestea, în acte, societățile interpuse figurau ca <furnizori>pentru beneficiarii finali ai activității infracționale: societățile SC Ambient SA Sibiu și SC Mitliv Exim SRL Craiova“, au mai precizat procurorii DIICOT.

Firmele controlate de Mugurel Stănescu, radiate în decembrie 2013

De la regula schimbării frecvente a firmelor nu s-a abătut nici Mugurel Stănescu. Acesta a avut două firme, una la care figura administrator unul dintre fiii săi, iar la cealaltă administrator era soţia lui Stănescu. Cele două societăţi au funcţionat pe raza comunei Fântâna Mare, dar în decembrie 2013 au fost radiate.

Cu toate acestea, activitatea depozitului de materiale de construcţii continuă şi astăzi, numai că pe un alt nume şi cu un alt administrator, o persoană din Câmpulung Moldovenesc.

Mugurel Stănescu este un personaj arhicunoscut în zona Fălticeni, iar afacerile derulate de acesta au stârnit mereu suspiciuni, dar şi modul în care membrii familiei acestuia au reuşit să-şi agonisească averea.

În acelaşi dosar în care este cercetat şi Mugurel Stănescu, alte şase persoane au ajuns după gratii, respectiv: Dorinel Iulian Rogojinaru, Robert Mihail Danilă, Daniel Andi Sfârlogea, Daniel Ionescu, Răzvan Tănasă și Stelu Alin Teacă.

Alţi doi inculpaţi din acest dosar, Adrian Gigi Etegan și Costin Viorel Duţu, care își execută pedepsele de 7 și, respectiv, 8 ani primite în altă cauză pentru infracțiuni de evaziune fiscală și lipsire de libertate în mod ilegal, vor face şi ei obiectul cererilor de arestare formulate de procurorii DIICOT Craiova.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-10-09/Un-rom-din-Suceava-cercetat-intr-o-ampla-retea-de-fraude-cu-materiale-de-constructii-prin-firme-offshore-din-Cipru#ixzz3FiZLFZwo

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.