.jpg "dsa")
În plină campanie electorală, postarea lui Ştefan Moişanu, un necunoscut pentru milioanele de români cu cont pe Facebook, s-a viralizat devenind un manifest în care toţi cei care trăiesc dezamăgirea faţă de sistem, faţă de stat, de politicieni, de interese se regăsesc. La fel cum se regăsesc în vorbele sale toţi cei care au trăit cel puţin odată umilinţa în faţa vreunui ghişeu al unei autorităţi, au încercat să îşi dezvolte o afacere, să ia un împrumut, ori să câştige o licitaţie sau un proiect „pe bune”.
După un şir lung de nemulţumiri, dupa zeci de taxe şi de biruri pe care le-a plătit la stat în cei 12 ani de când lucrează pe cont propriu pentru firmele şi cei 121 de angajaţi ai săi, Moişanu a decis să plece din România. Şi şi-a explicat gestul într-o postare pe blogul pe care scrie. De doar o lună de zile.
Inginer, absolvent al Facultăţii de Automatizări şi Calculatoare la Iaşi, cu un master în Administrarea Afacerilor, Moişanu are 33 de ani şi reprezintă a treia generaţie de ingineri din familie. Lucrează din facultate, iar prima firmă a avut-o în anul I. „În toată perioada asta am făcut tot ce m-a dus capul, pentru că mă consider un inginer bun, sunt la a treia generaţie de ingineri, şi asta m-am priceput să fac. Să pun cap la cap lucruri, să găsesc soluţii pentru anumite probleme, într-o manieră eficientă. Nu să vinzi cutii pe care le imporţi din afară, ci să creezi ceva aici, să ai un aport de valoare adaugată mare”, spune pentru gândul Ştefan Moişanu.
Unde pleacă? Fizic, nicăieri, spune. „Nu este vorba de plecat efectiv, ci de mutat interesele şi munca în altă parte, unde este mai eficientă. Nu are legătură cu plecarea mea fizică şi oricum nu va fi Europa sau Statele Unite”, afirmă Ştefan Moişanu când este întrebat despre planurile sale. Expertiza şi afacerile pe care le are în zona IT, dar şi în ceea ce numeşte „zona inginerească”, le va muta în zona Orientulului Mijlociu: „Sunt mai multe perspective, tatonari încununate cu succes, le-aş spune”.
Moişanu a făcut parte din echipa care a proiectat şi, ulterior, a dezvoltat şi realizat prin firma sa, soluţiile hardware care au permis monitorizarea staţiilor de transformare: „Tot ce înseamnă curent electric în regiunea Moldova a fost monitorizat prin echipamentele montate, proiectate şi făcute de noi”.
Acum, firma lui Moişanu a realizat proiectarea pentru sistemul de ticketing de la Cluj în noul sistem de transport în comun. Unul modernizat cu carduri, cu abonamente digitale ce permit posibilitatea de a plăti prin telefon, un sistem cuplat cu sistemul de parcări şi cu managementul de trafic. „Noi suntem proiectatntul unic, iar proiectul se implementează în această perioadă”, mai spune acesta pentru gândul.
Ştefan Moişanu nu este membru al niciunui partid politic şi susţine că nici nu a fost. În 2003 şi-a înfiinţat prima firmă şi spune despre sine că, de atunci, este „un soi de antreprenor în serie”. Postarea It’s not you, it’s me a fost publicată de Moişanu pe blogul său,
Vă prezentăm integral postarea sa, una „terapeutică”, după cum a calificat-o cu umor. „Scriu terapeutic şi îmi face bine. Iar după zile precum cea de ieri, te simţi uşor eliberat”:
„Nu mai merge. Tot am încercat, am crezut că pot, dar am obosit. Vreau să ne despărţim. Eşti o ţara minunată şi sunt convins că într-o zi vei face un alt cetăţean foarte fericit. Dar eu trebuie să plec până nu îmi pierd minţile. Acum, la sfârşit, îmi e greu să spun dacă te-am iubit vreodată. Nu ştiu de ce am fost atât de convins că da, dar am crescut alături de ţine şi nu mi-am imaginat cum aş putea există în afară ta. Cele mai frumoase momente din viaţă le-am avut alături de tine. Mare parte din ce sunt acum, cu bune şi rele, e aşa datorită ţie. Dar şi cele mai abisale clipe ale disperării le-am aflat tot de la tine.
Când eram la şcoală ţi-am adus primele jigniri. Am pus la îndoială calitatea dascălilor tăi. Am trecut cu 10 la Română născocind citate din Tudor Vianu şi alţii şi niciunul din ei nu a avut tupeul să spună că sunt inventate, de teamă să nu se facă de ruşine că nu l-au citit niciodată. Le-am spus eu. Am avut curajul să îi spun profesoarei de chimie că e psihopată şi să îmi susţin cauza în faţa inspectoratului. În facultate le-am spus profesorilor că eu nu am venit la facultatea de Microsoft şi Oracle şi că nu voi fi părtaş la şmenurile lor. Ai încercat să mă scoţi din sistem pe toate căile şi să mă pui jos cu alţi învinşi dar am reuşit de fiecare data să rezist. Şi nu te înţelegeam de ce erai atât de înverşunată împotrivă unui tânăr ce doreşte să fie mai bun pentru a produce pentru tine.
Mai ţii minte când eram student şi mi-am făcut prima firmă? Facturasem 6 milioane lei vechi. Prima mea factură, scrisă pe genunchi la un client care se amuza uitându-se la mine cu încerc să calculez TVA-ul. În două săptămâni mi-ai trimis Gardă Financiară care m-a amendat cu 50 milioane lei vechi pentru că nu trecusem numărul contractului pe factură. Le-am spus celor de la Gardă că nu am, că abia am facturat 6 milioane. Mi-au spus că lasă, ai părinţi, rude, eşti tânăr.
Dar când am hotărât să îmi declar dragostea pentru tine şi să cumpăr cu muncă mea o bucată din tine? Când am făcut primul credit să iau un teren, să fac o casă unde să muncesc pentru a prospera că parte din tine şi unde să mor pentru a mă întoarce în pământul tău. Mai ţii minte cum m-ai batjocorit prin cei de la cadastru care mi-au spus că nu e problema lor că sunt greşite planurile şi că un sfert din teren e în şosea. Pierderea mea, ofranda ta.
Ştii tu oare câte zile am pierdut în templele tale cu ghişee? Am învăţat în ele umilinţă în toate declinările ei şi tot nu am fost demn de tine, tot arogant am rămas.
Ştii tu oare că mi-am petrecut peste 5000 de ore conducând? Ştii tu că era să mor într-un accident? Şi toate pentru că nu poţi construi drumuri şi căi ferate, ştii doar să le desenezi ca un retardat pe şerveţele.
Am muncit cu bucuria şi energia pe care numai tinereţea ţi-o dau, şi pentru că am avut cap şi mâini dibace am produs cât pentru a hrăni cei 121 de fii ai tăi ce mi-au fost angajaţi în anii ăştia. Şi din banii pe care i-am făcut vânzând roadele muncii mele ţi-am pus lunar pe masă o parte frumuşică. I-ai luat de fiecare data fără măcar să zâmbeşti. Şi dacă am fost strâmtorat şi nu i-am avut mi i-ai luat tu singură din buzunar. Şi dacă nu îi aveam ţi-ai trimis recuperatorii să îi scoată de la mine cu bătaia.
Hmm, mi-aduc aminte de câte ori am pus tot ce aveam gaj să construiesc ceva, pentru mine, pentru tine, pentru noi, şi totul a fost la un pas să se năruiască pentru că o hârtie zăcea sub salamul cuiva la un ghişeu.
Nu am fost demn nici de oamenii tăi. Oricât am muncit, abia am reuşit să acopăr ţepele pe care mi le-au dat. Pentru că ţi-ai învăţat oamenii că atunci când sunt furnizori să nu livreze, că atunci când sunt clienţi să nu plătească, că atunci când le împrumuţi bani să nu îţi mai răspundă. Şi eu nu pot munci pe cât fură ceilalţi.
Şi pentru că vorbim de oameni, te-ai schimbat, să ştii. Ai devenit mai rea, mai încrâncenată, mai apăsătoare. Şi ai devenit barbară, în sensul istoric al cuvântului. Fiii tăi ştiu mai puţină carte dar fură mai mult, violează mai mult, beau mai mult, mănâncă până le crapă burţile şi sunt într-un permanent război. Ai distrus mediul sănătos în care familia, izvorul normalităţii, moralităţii şi evoluţiei, putea să se nască şi să crească. Te-ai autocondamnat la sterilitate. Poate e felul naturii să tragă pe linie moartă o mutaţie genetică nereuşită, un experiment social ratat.
Ştii ce, dacă mă gândesc mai bine, it’s you. Tot ce ţi-am cerut a fost să mă laşi să muncesc şi aş fi împărţit cu ţine roadele cu bucurie. Sunt tânăr, inteligent, doritor să muncesc, şi unde îmi pun mintea şi mâinile rămâne ceva în urmă. Tu eşti cea care m-ai transformat într-un etern meşter Manole. Şi că să nu se năruiască peste noapte ce am clădit, am zidit în temelii multe din cele ce îmi erau dragi. Şi când politicienii tăi se lăuda că edificiul a mai crescut cu un procent, nu spun că în el sunt închise suflete şi sacrificii ale unor fraieri că mine.
Cred că vei muri bătrână şi singură. Cei care te-au iubit şi pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor plecă, iar cei care doar te-au folosit se vor mută la altă când nu vei mai putea să le oferi nimic. Şi mai cred că îţi meriţi soarta”.
