Familia Miu din Răstoaca, rămasă fără casă la inundaţiile din luna mai, se teme că va fi nevoită să stea în “containere” şi la iarnă u oamenii au nevoie de ajutor pentru a-şi finaliza cele două cămăruţe cat mai repede
Soţii Marinela şi Dumitru Miu din comuna Răstoaca au rămas fără casă din luna mai, după ce apele raului Milcovul au distrus tot în cale, în urma ploilor de primăvară. Cum nu există diguri de apărare, apele s-au revărsat şi au distrus grădini, gospodării, dar şi locuinţa familiei Miu, aflată la mai mult de doi kilometri de rau. Cei cinci membri ai familiei au privit neputincioşi cum locuinţa căreia îi spuneau acasă a fost ruptă în două de ape. Casa era deja afectată de inundaţiile din 2005 şi a cedat, spre disperarea proprietarilor. A fost singura familie din comună care a rămas fară casă şi despre care ziarul nostru a scris în mai multe randuri. Cei doi soţi au dormit ceva timp în maşină, în faţa porţii, iar fetele cu vârste de 17,18 şi 19 ani, eleve la liceu, au stat pe la rude. Autorităţile locale au reuşit să le pună la dispoziţie două module de locuit în care să locuiască provizoriu pană cand îşi reconstruiesc casa. Potrivit legii, ei au dreptul la o locuinţă socială, cu două camere, aşa cum au primit de la Guvern şi alţi sinistraţi. Din păcate, lucrurile se mişcă greu în cazul lor, iar familia nu are resursele necesare pentru a ridica locuinţa prin forţe proprii.
Capul familiei: „Vine iarna şi nu am unde sta!”
Aşa se face că cei cinci membri ai familiei Miu locuiesc şi acum în cele două module oferite de Guvern prin intermediul primăriei. În ciuda promisiunilor autorităţilor locale că le vor oferi sprijin să-şi reconstruiască locuinţa, nu s-a întâmplat nimic pană acum. Containerele în care locuiesc cei cinci oameni sunt învelite în tablă iar înăuntru este frig. „Sunt reci ca o pivniţă! E foarte frig seara aici, nici nu poţi face baie, că e tablă şi ţine răcoare.”, spune capul familiei. Şi cum membrii familiei nu au bani, nu-şi permit să bage în priză vreun aparat de încălzit. ” Tot aşteptăm un pic de ajutor. Au venit de la Prefectură, au făcut un dosar şi ne-au spus că o să primim materiale să ne refacem casa. Apoi au zis că o să ne dea o sumă de bani, să ne cumpărăm noi. De vreo trei luni îmi tot spune primarul că îmi dă grinzi, căpriori, să ne facem casă. Cand mă duc la Primărie îmi zice săptămana viitoare şi tot aşa… Îşi bat joc de noi. Măcar să spună că nu ne mai dau şi gata. Vine iarna şi nu am unde sta! Asta e problema mea. Dacă aveam materialele terminam casa şi nu mai eram nevoiţi să stăm în aceste containere”, spune Dumitru Miu, omul pe umerii căruia stau toate grijile familiei.
Primarul zice că el şi-a făcut casă în patru ani
Proprietarii au turnat fundaţia de casă cu ajutorul localnicilor, care au strâns bani şi le-au cumpărat o parte din materiale. De săptămani bune nu mai au materiale cu care să continue. Autorităţile locale susţin că au făcut ce au putut, iar pe mai departe aşteaptă la randu-le ajutor de mai sus. „Eu mi-am construit casa în patru ani. Nu se face o casă aşa repede. Le-am dat pietriş, nisip, BCA, mai trebuie să le dăm nişte grinzi şi căpriori. Am făcut şi o solicitare către Consiliul Judeţean Vrancea, în speranţa că primim şi de acolo ceva ajutor”, ne-a spus Vasile Dima, primarul comunei Răstoaca.
Au nevoie în principal de materiale de construcţii
Membrii familiei Miu se gandesc acum cu groază că vine sezonul rece şi vor fi nevoiţi să locuiască în acele containere răcoroase, în care nu se pot monta sobe şi care nu au prevăzută nicio altă sursă de încălzire. Fetele familiei nu au condiţii pentru a se pregăti pentru şcoală, mai ales că una dintre acestea urmează să susţină examenul de bacalaureat. Chiar şi aşa, ele au rezultate bune la învăţătură, iar una dintre profesoare, Alexandra Tătaru, a scris pe blogul personal un articol despre drama familiei, în speranţa că cineva le va sări în ajutor. Cei din familia Miu sunt oameni cu bun simţ şi nu vor să cerşească, dar la cum stau lucrurile la ei în curte nu le-ar strica o mană de ajutor. Le sunt necesare în principal materiale de construcţii, întrucat capul familiei este priceput şi îşi poate ridica singur cele două cămăruţe pană la prima ninsoare. Au nevoie de ciment, fier, scânduri, căpriori, dar şi de un sfat şi de o vorbă bună. Membrii familiei Miu pot fi contactaţi la numerele de telefon: 0765.824.635; 0765.887.502. Au şi un cont deschis la Banca Transilvania, în caz că vă înduraţi să le oferiţi ceva bănuţi: RO02BTRLRONCRT0263407001. Dacă le întindeţi o mană de ajutor acestor sinistraţi uitaţi de Guvern, nu ezitaţi să anunţaţi şi redacţia noastră că aţi făcut o faptă bună în prag de iarnă. Vă mulţumim frumos! (A. IVAN, C. MARIN)