Scene incredibile s-au petrecut acum trei zile la biserica din Liteni a preotului Ionel Vrăjitoru, acesta având o reacţie absolut inacceptabilă pentru un reprezentant al bisericii, atunci când un localnic despre care a dat note informative la Securitate l-a căutat pentru prima dată pentru a avea o discuţie sinceră, faţă în faţă, cu el.
Mihai Stăuceanu, din Liteni, a primit recent confirmarea că cel care a dat note informative despre el, în anii 1980, „Frunză Ion”, este nimeni altul decât preotul Ionel Vrăjitoru, cunoscut în toată ţara ca un părinte cu har, care „deschide cartea”.
Reacţia preotului Vrăjitoru, când l-a văzut pe Mihai Stăuceanu
Mihai Stăuceanu a încercat să aibă o discuţie cu preotul, pentru a vedea dacă acesta măcar regretă gestul făcut. Însoţit de reporteri ai Monitorului de Suceava, care şi-au asumat doar rol de spectatori la această „judecată morală”, Mihai Stăuceanu s-a deplasat la biserică. L-a aşteptat pe preot în afara bisericii, cum i s-a spus, iar la un moment dat preotul Vrăjitoru şi-a făcut apariţia.
„Sunt Mihai Stăuceanu…”, atât a apucat să spună bărbatul. Preotul în vârstă de 70 de ani s-a năpustit asupra cameramanului Monitorului de Suceava, pe care l-a împins până în afara curţii bisericii.
Asta deşi un simplu refuz de a vorbi în faţa camerelor de luat vederi ar fi fost suficient pentru a nu se ajunge la circ. Au urmat scene jenante, preotul aruncând vorbe de ocară asupra lui Mihai Stăuceanu, care la rândul lui i-a răspuns cu vorbe urâte, fapt la fel de reprobabil. Preotul a avertizat la un moment că va „chema echipa”, o vorbă pe care aveam să o înţelegem mai târziu.
Scene incredibile: cameraman lovit cu crucea de preot şi ameninţări
Ce s-a întâmplat până la acest moment este însă doar începutul a ceea ce avea să urmeze, lucrurile luând o turnură foarte gravă.
Reporterii Monitorului de Suceava s-au conformat şi au ieşit din curtea bisericii fără a avea nimic de obiectat, iar pe drumul public din faţa locaşului de cult au început să înregistreze o discuţie cu Mihai Stăuceanu, care şi-a spus oful legat de cei care l-au turnat la Securitate, cu precizarea că tot ceea ce spune Stăuceanu este acoperit de documente.
După câteva minute, în zonă şi-a făcut apariţia un grup de bărbaţi, din care, aveam să aflăm ulterior, a făcut parte şi fiul preotului, care este la rândul său preot.
Am fost avertizaţi că dacă nu plecăm riscăm ca „o sută de oameni să vină cu parii” şi obligaţi practic să nu mai filmăm ori să fotografiem, deşi ne aflam de multă vreme pe spaţiul public.
Imediat şi-a făcut apariţia din biserică şi preotul Ionel Vrăjitoru. Preotul s-a năpustit cu crucea asupra cameramanului Monitorului de Suceava, lovindu-l cu obiectul bisericesc pe care îl avea în mână.
Incredibile au fost şi vorbele celuilalt preot, aflat în civil, fiul lui Ionel Vrăjitoru, care, întrebat de ce ne ameninţă, a răspuns „dacă e să te ameninţ, te mănânc cu tot cu ambalaj”.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-10-04/Scene-violente-si-jigniri-in-timp-ce-preotul-Vrajitoru-s-a-aflat-fata-in-fata-cu-cel-despre-care-a-scris-note-informative-la-Securitate#ixzz3FLg7MZB1