“Tata era acar, iar mama avea patru clase, dar erau mari iubitori de cultura”, isi incepe povestea Lucian Ioancea, 84 de ani, “primul doctor inginer din comuna Dofteana” si autorul a zece carti, majoritatea studii tehnice si monografii industriale.
Octogenarul a inceput de jos, de la munca de ucenic, si a ajuns sus, intr-o functie importanta, dar urcusul nu s-a facut lin, dimpotriva, cu multe chinuri, mai ales ca erau vremuri tulburi: “Parintii au dat-o pe sora mea la Academia de Croitorie din Bucuresti, iar pe fratele meu la Facultatea de Agronomie. Eu am muncit de la 14 ani, curatam manelele pentru schelele de petrol. Ma framântam ce sa fac ca sa merg mai departe, la scoala.
Am intrat la Liceul Industrial, care a fost mutat la Timisoara, si acolo culegeam porumb ca sa acopar 50 la suta din cheltuieli. M-am transferat, apoi, la Liceul Pedagogic.”
La 18 ani, Lucian Ioancea a plecat pe santierul de la Bumbesti-Livezeni, cu un grup din Tg. Ocna. “Am muncit 90 de zile gratis si am fost decorat cu insigna «Pionier al muncii voluntare», apoi am ajuns presedinte al UAER (Uniunea Asociatiilor Elevilor din România, n.r.)”, afirma octogenarul, apoi adauga: “Trebuia sa plec ca student in URSS, dar tata nu a vrut sa semneze contractul.
Era contra rusilor si era catalogat drept reactionar! Prin urmare, am invatat in tara. Am inceput Facultatea de Industrie Alimentara in Bucuresti si am terminat-o la Galati.”
Specialistul a ajuns “tradator”
S-a bucurat ca a fost trimis la specializare in Germania, dar aceasta “iesire” avea sa-i aduca, mai târziu, multa suferinta: “In 1957, trei tineri din Dofteana s-au ascuns intr-un vagon cu struguri si au fugit in Austria, unde au cerut azil politic. Unul dintre ei imi fusese coleg si la scoala, si pe santier, la Bumbesti-Livezeni. M-au acuzat ca dupa iesirea in Germania aveam relatii in Occident si i-am ajutat.”
In 1957, când a inceput ancheta (initial in libertate, apoi in arestul MAI), avea 27 de ani si era inginer mecanic la Fabrica de Bere Rahova. “M-au tinut 5 luni intr-o celula intunecoasa, fara aer, singur. Ma scoteau afara 15 minute la 40 de zile. Am crescut un paianjen, ca sa nu innebunesc.
Rezolvam problemele de matematica ale gardienilor si imi dadeau voie sa prind muste ca sa-l hranesc. Mai gasisem o cale ca sa nu o iau razna: repetam calculul diferential”, marturiseste dr. ing. Ioancea pe un ton, sec, fara amaraciune. A fost condamnat in iulie 1960 si a facut inchisoare in Bacau, Gherla, Periprava:
“Am vrut sa afle parintii mei ca traiesc si am scris un bilet pe o bucatica de hârtie furata, cu un vârf de creion. Mutat de la o inchisoare la alta cu trenul, am ascuns biletelul in WC, de unde a ajuns la acarul Gaburici, care i l-a dat tatei.”
“Nu pot sa stau, nu am astâmpar!”
A fost eliberat in 1964, dar nu s-a bucurat pe deplin. “Nevasta m-a parasit si mi-a luat si fetita, care a fost infiata de noul sot. Trebuia sa ma intorc la fabrica in care lucram in ’57. M-au primit, toti stiau ca nu sunt vinovat, dar nu a fost usor. Inchisoarea m-a marcat”, marturiseste Lucian Ioancea, apoi brusc, fara nicio legatura, “Eu am fost si sunt de stânga!”
“De ce? Cum e posibil, dupa aceasta experienta?” intreb surprinsa.
“Sunt de stânga pentru ca stânga e corecta cu masele, se gândeste la oamenii simpli, din popor. Intelectualii nu au nevoie de ajutor, se descurca singuri. La liceu, liberalii si taranisti o duceau foarte bine. Noi faceam meditatii cu fiul ajutorului de bucatar ca sa ne dea voie sa adunam mamaliga. Nu ne saturam niciodata!”
Din 1964, ing. Ioancea a fost sef de atelier in Sectia de proiectare a Centralei Berii, Spirtului, Amidonului si Apelor Minerale, apoi seful Sectiei de cercetare-proiectare a centralei, timp in care a absolvit cursul de engleza de la Universitatea Populara Bucuresti.
In 1984-1990 este director cu delegatie la fabrica de Bere Rahova, in 1990-1996, director general al SC Bere – Bauturi Chitila SA, iar din 1996 pensionar si conferentiar in doua universitati.
Dupa ce nu a mai predat, dr. ing. Ioancea a cumparat 4.000 mp de teren in Dofteana si, fiind specialist in domeniu, a construit o fabrica de spirt.
“Am inchis-o, nu a mers, nu sunt facut pentru afaceri!” A ales sa scrie. Ultima carte, al carei manuscris e predat deja unei edituri, e despre ancheta, arest si inchisoare: “Vinovat fara vina”.
“Am un inceput de Parkinson, dar as vea sa mai scriu o monografie a industriei alimentare pentru ca trebuie sa afle lumea cum s-au dezvoltat fabricile si cum au fost distruse, marturiseste octogenarul. Adevarul e ca nu pot sa stau, nu am astâmpar!”
– See more at: http://www.desteptarea.ro/de-la-detinut-politic-la-director-de-fabrica-povestea-omului-care-a-crescut-paianjeni-ca-sa-nu-innebuneasca/#sthash.HUpv8PAb.dpuf
