PENAL La sfârsitul sãptãmânii trecute, un minor în vârstã de 6 ani, din municipiul Husi, a fost accidentat de un autoturism în timp ce se deplasa cu bicicleta, însotit de tatãl sãu. Imediat dupã evenimentul rutier, soferul, în vârstã de 75 de ani, a pãrãsit locul faptei. Din fericire, copilul nu a suferit leziuni grave. La Spitalul din Husi acesta a fost diagnosticat cu o contuzie la gamba stângã. “În seara de 19 septembrie a.c., am fost sesizati cu privire la faptul cã la o unitate spitaliceascã din Municipiul Husi a fost adus de cãtre mama sa un bãiat de 6 ani, din municipiul Husi, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Politistii au efectuat cercetãri în urma sesizãrii si au stabilit cã în dupã-amiaza respectivã minorul se deplasa cu bicicleta pe strada Paul Barais din localitate, însotit de cãtre tatãl sãu. La un moment dat, un conducãtor auto, Stefan A., de 75 de ani, din municipiul Husi, în timp ce conducea un autoturism dinspre strada Frunzelor, nu a observat minorul, iar roata stângã-fatã a autoturismului a lovit roata din fatã a bicicletei. În urma evenimentului, minorul a fost rãnit usor la piciorul stâng, iar conducãtorul auto a pãrãsit locul producerii accidentului”, a declarat agent principal Alina Tonicã, responsabil mass-media în cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui. Stefan A., care nu se afla sub influenta alcoolului atunci când a fost testat de cãtre politisti, este cercetat penal sub aspectul sãvârsirii infractiunilor de vãtãmare corporalã din culpã si pãrãsirea locului accidentului, fãrã încuviintarea politiei care efectueazã cercetarea locului faptei, de cãtre conducãtorul vehiculului implicat într-un accident de circulatie.