Miss Chirurgia Esteticã este din Husi!
SUCCES O huseancã a reusit sã obtinã, zilele trecute, titlul de “Reginã a Chirurgiei Estetice”, dupã cum a numit-o presa din Italia, tarã unde s-a desfãsurat cea de-a sasea editie a neobisnuitului concurs international de frumusete, unde juriul este format din reputati medici esteticieni, atenti, nu doar la frumusetea fetelor, ci si la reusita operatiilor acestora. Succesul Biancãi Bejan a fost cu atât mai spectaculos cu cât ea nu a avut, spre deosebire de celelalte, decât o singurã operatie esteticã si, în ciuda celor 40 de ani, si-a întrecut în farmec concurentele, unele, abia trecute de vârsta adolescentei. “Ca sã învingi timpul si sã fii frumoasã mereu trebuie ca în viatã sã faci sport, sã râzi din toatã inima si sã muncesti într-un domeniu care îti place cu adevãrat”, este de pãrere Bianca Bejan.
“A fost o joacã, n-am participat pentru a câstiga, e primul concurs la care particip si n-am bãnuit cã mã face câstigãtoare”, mãrturiseste, cu mult umor, huseanca Bianca Bejan. Nu are decât o singurã interventie estheticã, la nivelul sânilor, si, desi medicul care a operat-o a insistat cel mai mult ca ea sã participe, convins fiind de sarmul româncei, Bianca spune cã n-a crezut o clipã cã va câstiga. Ba se amuzã pe tema aceasta si îsi aminteste cã se simtea destul de stânjenitã pe scenã, din cauza reflectoarelor, în fata cãrora, nu-i prea place sã fie. “Românca frumoasã, cu ochi verzi ca iarba, Bianca Bejan, din Husi, a câstigat mult râvnitul titlu, în 2014”, a titrat presa italianã, îndatã dupã aflarea rezultatului. Într-adevãr, Bianca este nãscutã la Husi, iar succesul sãu, chiar dacã obtinut “dintr-o joacã”, dupã cum ea însãsi spune, i-a fãcut pe concitadinii sãi sã reafirme faptul cã, iatã, husencele stiu sã iasã în evidentã si sã se facã apreciate, oriunde s-ar duce.
Sportul, râsul sãnãtos si munca fãcutã cu plãcere – secretele frumusetii!
Dincolo de concursul în sine, povestea Biancãi este interesantã inclusiv prin prisma faptului cã pare a detine o retetã secretã de învins timpul: la 40 de ani, aratã impacabil! Nãscutã pe 6 februarie 1974, Bianca Bejan face multã miscare! “Miscarea, sportul, yoga – aceasta este solutia unui trup sãnãtos si frumos. Si încã ceva: munca multã! E de preferat sã ai un domeniu de activitate pe care sã îl urmezi cu plãcere, sã muncesti cu drag, cu spor, cu satisfactie. Dacã muncesti fãrã bucurie, atunci apar ridurile”, spune Bianca. Ea lucreazã în domeniul publicitãtii, este producãtor video, dar intentioneazã sã devinã si designer vestimentar, în viitorul apropiat. Îsi aminteste cã dintotdeauna prietenii i-au spus cã ar fi bine sã încerce cariera de model, cã e frumoasã foc, dar nu a luat niciodatã în serios acest lucru. “Nu m-am gândit cã ar fi pentru mine podiumurile de modã, mi se pãreau doar glume bune si un fel aparte de a mã complimenta. Dar se pare cã ceva adevãr era atunci în tot ce mi se spunea”, mãrturiseste Bianca. Tot ea spune cã râsul, mult si sãnãtos, este, de asemenea, unul dintre cei mai buni aliati al frumusetii pielii. “Frumusetea tine si de starea de spirit. Fetele sã râdã din toatã inima, cât mai mult, sã fie optimiste, sã facã glume, sã vadã lucrurile într-o luminã pozitivã. Asa vor fi frumoase si plãcute. Tristetea umbreste si îmbãtrâneste pielea”, spune Bianca.
Dor de locurile natale din Husi
Când vine vorba despre Husi, Bianca Bejan devine sentimentalã. A plecat din orasul natal îndatã dupã liceu, la 19 ani si spune cã îi este tare dor de Dobrina, locul din Husi pe unde alerga împreunã cu sora sa. “Din Husi îmi amintesc, în special, perioada de primavarã, când alergam pe dealurile Dobrinei sã culeg flori cu sora mea, îmi amintesc senzatia de când alergam la vale si lãsam picioarele sã aleargã fãrã control! Îmi dãdea o senzatie de libertate infinitã. Am fugit din România la 19 ani pentru cã nu aveam niciun fel de viitor. A fost un voiaj foarte aventuros, pentru cã nu aveam vizã. În Italia am fost primitã foarte bine aici, am avut norocul sã cunosc lume sensibilã. Niciodatã nu m-am simtit o strãinã în Italia. Acasã cred cã voi veni în octombrie, am pãrintii care trãiesc încã acolo, la fel si sora mea, cu familia si frumosii mei nepoti. Prieteni nu mai am pe acolo, numai fosti colegi de scoalã, regãsiti pe facebook. Ceea ce îmi aminteste de Husul meu natal sunt, repet, în primul rând dealurile pe unde am copilãrit, pãdurea frumoasã pe unde ne jucam si copacii aceea fabulosi, verzi si bãtrâni, prin care ne cãtãram în fiecare zi”.
