spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

“Delir sexual” la Albesti

- Advertisement -

POTENT…Medicii urgentisti din Spitalul Judetean Vaslui au trãit zilele trecute, o experientã ineditã. Un bãtrân de 75 de ani, Cornel Vâlciu, din Albesti, a fost adus cu ambulanta, la spital si a fost diagnosticat cu “delir sexual”. Dupã ce s-a vãzut în compania asistentelor, septuagenarul le-a trimis acestora bezele si a dorit mãcar un “pupic”. Medicului psihiatru i-a cerut altceva. O pastilã care sã nu-i afecteze “jucãria” pentru cã, se lãuda Cornel Vâlciu, încã mai poate “si de trei ori într-o noapte”.

La cei 75 de ani ai sãi, Cornel Vâlciu, din satul Albesti, judetul Vaslui, a fãcut deliciul celor care au fost martori la momentul în care acesta a ajuns pe mâna medicilor. Bãrbatul a fost gãsit descult pe ulitele satului. Oamenii au încercat sã-l ducã acasã, dar bãrbatul, bãut bine, nu-si mai amintea unde locuieste si nici unde se aflã. A fost solicitatã o ambulantã care l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Vaslui. De aici povestea ia o întorsãturã comicã, mai ales cã, vãzându-se în compania asistentelor, Cornel Vâlciu a început sã le trimitã acestora bezele si sã le cearã un sãrut. Vãzând cã primeste doar zâmbete, bãrbatul a început sã se laude: “ehee! Dacã eram pe plajã la Mamaia, altfel era treaba. Stiu, cã am fost si mã strigau fetele <sexosule!>“, se lãuda Cornel asistentelor. Tot acest episod a durat pânã când medicii urgentisti l-au consultat si i-au pus diagnosticul: “Delir sexual”. A fost urcat în ambulantã si transportat apoi la Sectia Psihiatrie. Aici, albesteanul s-a mai cumintit, dar a cerut medicului sã-i dea o pastilã care sã nu-i afecteze bãrbãtia: “Sã nu îmi atace jucãria, domnule doctor. Încã mai functioneazã si de câte trei ori pe noapte!”, a cerut Cornel medicului specialist. Dacã a primit sau nu o astfel de pastilã, nu stim. În schimb, septuagenarul a rãmas internat pentru tratament.

Nea Cornel, cunoscut ca un cal breaz în Albesti

Politistul care l-a adus la spital a rãmas mut, când a vãzut ce tupeu are bãtrânul. Cadrele medicale au declarat cã acesta îsi cerea scuze: “Sãracul politist îsi cerea scuze de parcã ar fi fost dânsul vinovat. Noi ne amuzam, fiindcã ce poti sã faci altceva. Sã-l certi, nu e profesional, mai ales cã omul este bolnav”, a spus un cadru medical din UPU Vaslui. În sat e cunoscut ca un cal breaz. “Cornel e un pensionar de la noi din sat. Trãieste cu o femeie mult mai tânãrã decât dânsul. Nu e nimic de cãpãtâiul acelei fete. Vã dati seama cã dacã trãieste cu un mosneag nu are nimic în cap. Beau amândoi pânã nu mai pot, iar când mosul o ia pe ulei, se tot laudã cu bãrbãtia sa. Noi râdem, ce putem sã facem”, spune un sãtean, vecin cu acesta.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.