DETECTIV…Scene demne de fimele politistele s-au petrecut ieri dimineatã, pe dealurile din Bunesti Averesti, unde o bandã de hoti furau de câteva nopti, sute de metri de cabluri de telefonie si internet! Desi încã de sâmbãtã, furtul cablurilor a fost anuntat la 112, hotii nu au fost deranjati deloc în lanul de porumb din apropierea satului Tãbãlãiesti, unde, în weekend, îsi fãcuserã un soi de tabãrã. Ceea ce furau, prelucrau la fata locului, spun, uluiti, martorii. Ghinionul hotilor a fost cã ieri dimineatã, primarul Vasile Taragan a decis sã vinã încã de la 6:00 dimineata la Primãrie, mai ales cã îl frãmânta problema hotilor de cablu. Cu ochiul vigilent, edilul a zãrit chiar în parcarea institutiei o masinã pornitã, dar si un strãin, care iesea grãbit dintr-un magazin alãturat, cu o cafea în mânã. I s-a pãrut suspect, astfel cã a pornit pe urmele masinii în cauzã, cu gândul cã s-ar putea sã aibã legãturã cu hotii. Intuitia nu a dat gres, iar de aici si pânã la o urmãrire ca în filme, telefoane la Politie si, apoi, filtre la intrarea în municipiul Iasi nu a mai fost decât un pas. În final, cei sase indivizi au fost prinsi în trafic, având autoturismul burdusit cu marfa furtatã. Dupã toatã aventura, prin care primarul Taragan i-a prins, practic, pe hotii de cablu de la Bunesti Averesti, acesta s-a ales cu titulatura de… “Comisarul Vasile”!
Primarul Vasile Taragan a devenit ieri erou, pe ulitele comunei Bunesti Averesti. Nu a mai rãmas om din satele componente, care sã nu fi auzit cã primarul, în zorii diminetii, a fost cel care i-a prins pe hotii de cablu. Lãsati fãrã telefon si internet de câteva zile, oamenii erau supãrati cã noaptea dispar cablurile si nimeni nu stie nimic. Iatã cã primarul Taragan a fost mai iute decât politistii si lucrurile s-au petrecut ca într-un film de actiune. “Pe raza comunei, vineri spre sâmbãtã, s-au furat 1500 de metri de cablu de telefonie. “Eu, vineri, am avut o actiune în fata Primãriei, la care a participat si viceprimarul Costel Agripina. Am fãcut niste trepte, niste scãri, mai multe lucruri pe aici. El a sesizat prima datã masina aceasta, despre care vorbim, înmatriculatã în judetul Iasi, un Volkswagen Sharan, de culoare albastrã. Chiar a fãcut si sesizare la 112. Sâmbãtã am discutat despre asta cu viceprimarul Agripina, cum cã este o masinã care s-ar putea sã fie a hotilor de cablu. Dupã discutia de sâmbãtã, eu, azi dimineatã, la ora 06:00, punct fix, eram în fata Primãriei. În momentul în care am oprit masina mea personalã, am vãzut masina respectivã (cu numãrul IS 12 NWG, n.r.), care era trasã în parcarea din fata Primãriei, cu motorul pornit, dar fãrã nimeni în ea. Si am stat sã urmãresc, moment în care am vãzut un individ cã iese dintr-un magazin, cu o cafea în mânã”, povesteste primarul Taragan. “Individul s-a urcat în masinã, iar eu am pornit pe urma lui. A luat-o în directia Plopi – Tãbãlãiesti, exact în zona unde s-a furat primul cablu. M-am dus sã vãd cam unde se duc si ce fac, pentru cã cel de la magazin îmi spusese cã s-ar putea ca hotii sã aibã valuri de cablu prin porumb, prin floarea soarelui. Am zis cã poate îl vãd când pune ceva în masinã. Am iesit din Tãbãlãiesti si masina respectivã s-a dus cam la 200 de metri de Tãbãlãiesti si, în 5 minute, nu mai mult, cel cu masina i-a urcat pe ceilalti 5 în masinã si tot cablul. Au pornit în sens opus si s-au intersectat cu mine, pe drum”, spune primarul.
Primarul a pornit, singur, în urmãrirea hotilor
“Dupã ce i-am vãzut, am venit repede pânã la Primãrie, unde un muncitor, care avea cam un metru de cablu, mi-a spus: dom’ primar, astã-noapte au furat alti 600 de metri de cablu, toatã legãtura dintre Averesti si Rosiori, zice, acum e proaspãt luat. Pierzându-i, pânã am întors eu masina, pânã una, alta, am pornit spre Iasi. Am sunat la 112, unde am explicat toatã situatia. Am cerut sprijin la cei de la Husi, care mi-au fãcut legãtura si am apelat Rutiera de la Iasi. M-am întâlnit cu o persoanã care venea dinspre Iasi si mi-a confirmat cã ei se îndreptau spre Iasi, iar eu am plecat ca nebunul, bombã, dupã ei. Cei de la Rutierã de la Iasi au fost prompti, au fãcut filtru la intrare si i-au oprit exact în Bucium, înainte de Petrom”, relateazã edilul-sef de la Bunesti Averesti.
“Comisarul Vasile” le-a venit de hac hotilor, care si-au fãcut tabãrã în pãpusoii de la Tãbãlãiesti
“Ei au lucrat mult, de vineri pânã duminicã, ziua sau poate numai noaptea, au lucrat. Am fost acolo si stiti ce era? Tot cablul acela l-au decojit, l-au topit acolo, pe câmp. Dar sã vedeti ce lucrãturã! Pe o portiune de 50 – 100 de metri pãtrati e numai fier, sufa metalicã… Cablurile acestea care sunt acum, cam în jur de 100 câte au furat ei, sunt înfãsurate cu un fel de bandã metalicã. Si au desfãcut banda aceea metalicã, de pe toatã lungimea asta de cablu. Vã închipuiti ce muncã? Mi-au zis politistii cã toti erau negri si în cerul gurii, ca sã nu zic în altã parte”, sustine Vasile Taragan. Acesta este convins cã indivizii nu s-au prins cã primarul îi urmãreste. “Ei nu s-au prins cã cineva în urmãreste. Dacã se prindeau, poate fãceau ceva. Dar si eu nu m-am arãtat deloc, deloc, ca sã le atrag atentia. I-am urmãrit discret. Acum colegii îmi spun “Comisarul Vasile”. Mã bucur cã i-am putut prinde. Pânã acum nu au mai fost furturi de cabluri. Cam acum vreo 12 ani a mai fost ceva. Din ce stiu, ca valoare, ca pagubã, pentru firma de telefonie ajunge cam la un milliard de lei vechi, dar câstigul lor nu stiu sã-l apreciez. Trebuie sã vã mai spun cã, dupã ce am venit eu de la Iasi, au gãsit tot cablul acesta, pe care l-au furat astã-noapte, pus în valuri, în porumb, ca sã vinã, sã actioneze în altã zi”, a mai spus alesul.
Hotii sunt din Bârnova
Politia a confirmat cele întâmplate si a precizat asearã faptul cã indivizii urmeazã sã primeascã toti sase mandate de retinere, ca urmare a cercetãrilor efectuate de anchetatori. De loc, acestia sunt din Bârnova, judetul Iasi. “Soferul pe care l-am vãzut eu prima datã are cam 40 de ani, e un ins solid, mare. Unul dintre cei care au muncit la cabluri am înteles cã are epilepsie si, când l-a întrebat Politia, ce primeste pentru a munci aici, la cablurile furate, acesta le-a zis cã i se dau 50 de lei, pentru care munceste si ziua, dar si noaptea.